Despre oboseala la volan, articol scris datorita unui coleg inregistrat pe Forum Rulote, care a deschis un subiect legat de „dusmanii” soferilor. Inclin sa-i dau multa dreptate, avand in vedere ca exista atatia factori care devin dusmanii nostri: alcoolul, viteza, neatentia si mai ales oboseala la volan. Cei care au mai citit prin acest blog, au observat ca fac multe drumuri „afara” si asa cum scriam in blogul despre rulote, incerc sa scriu cateva randuri despre itinerarul si aventurile avute la volan.
Am sa incerc sa descriu, fara lux de amanunte, cateva din putinele evenimente legate de acesti factori (dusmani) care pot duce cateodata la finalizari ce nu si le doreste nimeni. Am sa incep cu capitolul „oboseala”, care pentru mine este dusmanul numarul unu.
De ce spun asta?
Fiindca orice deplasare a mea, afara ma refer, nu este mai mica de 4200 de kilometri. Aceasta distanta o parcurg in maxim patru zile, poate in trei zile si jumatate. Mereu ma deplasesz la puncte bine stabilite si nu imi pierd vremea cu alte probleme ce nu imi prezinta interes, de acea distanta si timpul sunt calculate mereu.
Despre oboseala la volan
Deci, sa revin la oboseala.
Cea mai concludenta etapa neplacuta care am avut-o si pe care mi-o amintesc la fiecare drum de intoarcere catre casa, a fost intr-o vara acum trei ani. Era prin luna august, caldura mare, orele doua dupa amiaza, iar eu veneam catre tara si eram singur in masina care tragea o rulota second hand.
La un moment dat, m-am trezit cu masina pe banda trei de mers, multi probabil cunosc faptul ca orice vehicul care tracteaza o rulota trebuie sa mearga pe banda unu, exceptie facand la depasiri. Practic, pur si simplu, am adormit cu ochii deschisi, cateva secunde.
Mai auzisem relatari din acestea referitoare la atipirea pentru cateva secunde fara sa-ti dai seama, dar nu le-am bagat in seama. Am avut o sperietura de moment, am realizat ce mi s-a intamplat si i-am multumit lui D-zeu ca nu a fost trafic la acea ora pe respectiva autostrada.
Ce am dedus ca trebuie sa tin cont este faptul ca nu imi mai „fortez” corpul si mereu cand simt ca oboseala este in zona, incerc sa trag intr-o parcare si sa inchid ochii pentru cateva minute. Incerc mereu sa iau cu mine pe cineva cunoscut, amator de plimbare, atunci cand am posibilitatea. Intotdeauna cand este cineva cu care poti dialoga, timpul si drumul spre casa trece mai usor.
Sper sa fie invatatura de minte pentru multi cei care se cred „viteji” (asa cum ma credeam si eu) si care au sloganul „asa ceva nu mi se intampla mie”.
Bafta tuturor!
