Sari la conținut

Romanul si rulota, este ceva de domeniul trecutului, deoarece acum ceva timp, 15-20 de ani, cand discutam cu o persoana oarecare despre vreo rulota sau autorulota, discutia parea de domeniul fantasticului pentru acea persoana. Descoperisem in drumurile mele pe alte meleaguri, tot felul de rulote second hand si incepusem sa am convingerea ca vor veni vremurile cand aceste vehicule vor apare intr-un numar cat mai mare prin Romania. Insistam sa-i explic celui cu care discutam, ca la un moment dat, rulotele vor deveni ceva obisnuit si pentru noi, romanii.

Nu pot spune ca in ziua de astazi s-a ajuns la cea ce am afirmat cu ceva timp in urma, dar pot spune ca piata de rulote in Romania a inceput sa se maturizeze. Deja sunt romani cu bani care doresc sa investeasca intr-o rulota cat mai dotata si cu un an de fabricatie cat mai recent. Nu se poate compara cu piata de autoturisme de ultima generatie, piata care prospera la noi mai rau ca „afara”, dar observ ca oamenii incep sa prefere sa practice cat mai mult rulotismul. Asta ca o introducere.

Ce doream eu sa scriu este faptul ca multe persoane care ma apeleaza la telefon, nu gandesc decat la modul ca sa dea bani cat mai putini, anul fabricarii rulotei sa fie cat mai recent, iar optiunile sau dotarile unei rulote, sa fie cat mai multe. Eu inteleg pe toata lumea si sunt constient de traiul pe care il are, sau mai bine zis il avem toti romanii, dar fratilor, mai si ganditi atunci cand doriti sa cumparati ceva.

Am avut cateva comenzi pentru aducerea unor rulote in care sa locuiasca, sau sa se cazeze muncitori sau paznici. Am onorat comenzile cu preturi fara mari pretentii la astfel de rulote. Dar ca sa aduci cuiva o rulota pentru vacante si plimbari in concedii cu sume derizorii la care pot face referire asemenea persoane, este mai greu.

Multa lume nu stie, sau nu vrea sa realizeze, ca deplasarea pentru un astfel de serviciu, include ceva cheltuieli. Mersul catre si intoarcere cu rulota inseamna aproape 4000-4200 km. Asta din zona in care locuiesc eu (Craiova).


Am intalnit, prin intermediul telefonului, destule persoane care vor o rulota, dar sa o caut eu, iar daca explic ca nu pot lua eu o decizie pentru ceva care sa satisfaca cerintele dorite, ma considera o persoana rauvoitoare. Mai mult de a trimite cateva site-uri din care sa poata alege rulota cu configuratia dorita si mai ales cu incadrarea in buget, ce pot face?!

Sunt multi cei care nu doresc sa faca o  deplasare impreuna cu mine, probabil din comoditate, probabil din lipsa de timp, dar incerc sa-i fac sa inteleaga ca este bine intotdeauna sa vada direct ceea ce doresc sa achizitioneze.

Trebuie sa scriu despre ce cei care incearca sa ma „traga” de limba si sa afle cat mai multe despre de unde, si cum, si care este modalitatea de a cumpara, si cam pe unde se poate gasi mai ieftin o rulota.

Nu sunt genul de persoana care sa tina ascuns unele lucruri, dar trebuie sa inteleaga fiecare ca am facut multi kilometri si am pierdut multe nopti pentru a descoperii cam tot ceea ce ei doresc sa afle si nu consider ca trebuie sa impartasesc chiar totul catre persoane necunoscute. Sunt multe de discutat pe aceasta tema. Eu incerc sa ajut pe multi, dar sunt cativa care cred ca prin orice mijloace pot afla cat mai multe detalii.

Romanul si Rulota

Am postat pe blog articole despre modalitatea de achizitionare a unei rulote, despre procedura de rezolvare a inmatricularii pentru export, postari in care specific ca dau detalii gratuite despre acestea,  asa ca nu cumva sa se creda ca sunt un secretos. Dar cand cineva „intinde” coarda, sa fie convins ca nu afla nimic in plus de la mine. Am varsta care o am si stiu sa caracterizez de moment o persoana si sa incerc s-o ocolesc.

Indragesti acest hobby dedicat rulote si doresti sa afli cat mai multe?
Aboneaza-te la canalul Youtube BlogRulote si urmareste videoclipuri cu rulote second hand, prin filmari realizate atat in Olanda, cat si in oricare parc rulote descoperit in Germania.
blog-despre-rulote

Distribuie prietenilor

3 comentarii la „Romanul si Rulota”

  1. Sa va dea Dumnezeu sanatate si tot ce va doriti!
    Sunteti o persoana minunata si de incredere va doresc sa aduceti in Romania cit mai multe rulote.

Dă-i un răspuns lui Viorel C. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *